|
qkg:contextText
|
Celebrele balade Nunta Zamfirei și Moartea lui Fulger sunt numai superficial epice. Ele corespund, cu o tehnică nouă, poemelor Călin și Strigoii ale lui Eminescu, fiind adică reprezentări ale nunții și înmormântării, a două ceremonii capitale în societatea umană. Coșbuc are filosofia lui, care este renunțarea la orice filosofie dialectică, supunerea împreună cu poporul la datinele ce simbolizează impenetrabilitatea misterului. Este o gândire sănătoasă pe care poetul are tactul de a n-o desfășura discursiv și de a o înscena în ritualul celor două evenimente, adoptând și-ntr-o baladă și-ntr-alta atmosfera fabuloasă, ca și la Eminescu, ca spre a sugera universalitatea fenomenelor. Ținuta grupurilor totuși, vorbirea lor, e țărănească. În legănarea mulțimilor, în trecerea mecanică de la o atitudine la alta, de la deznădejdea cu bocete la plânsul înfundat și comuna resemnare, în toată această demonstrație de ceasornic arhaic care merge inexorabil, exterior și interior, stă vraja acestor poeme al căror ultim sens liric este: inutilitatea reacțiunilor personale în fața reacției lumii. Strofele ingenioase, frazele apăsate și sentențioase slujesc admirabil scopului. (ro) |
