|
qkg:contextText
|
Ca și Eminescu, Goga cântă un inefabil de origine metafizică, o jale nemotivată de popor străvechi îmbătrânit în experiența crudă a vieții, ajuns la bocetul ritual fără explicarea sensului. Înrăurirea simbolistă s-a exercitat și asupra lui Goga, fără a-i modifica structura. Satul ține la el locul «cetății moarte» a poeților flămânzi, însetați de liniște și monotonie. Așa de puțin poate depăși poetul propria-i experiență, încât înfiorarea produsă de vederea mării nu-i deșteaptă decât imaginea de «crăiasă» și dorința de a se băga «slugă» la ea.“ (ro) |
