|
qkg:contextText
|
Foarte adesea Perpessicius micșorează volumul recenziei prin divagații lirice, sau printr-un exces de finețe, lăudând speța căreia îi aparține opera. Romanele sunt elogiate ca «mărturii», «documentare» și, când autorul e dintre acei care cunosc convențiile critice, ca «mărturii minuțios gândite». Este evident că romanul nu trebuie să fie document, ci creație și că el nu e o operă de deliberări, ci de spontaneitate. Pus în situația de a spune dacă personagiile sunt vii, Perpessicius confirmă într-adevăr că sunt ... «vivante». Poeților care detestă sensibleria el le găsește «rară căldură emoțională» și versuri «patetice». Culegerile de «Mențiuni critice» ale criticului rămân totuși o prețioasă călăuză bibliografică.“ (ro) |
