so:text
|
De unde cunoaștem aceste planuri? Le cunoaștem sigur, trăgând concluzii din mișcările adversarului. Orice comandant de trupă, urmărind cu atenție acțiunea adversarului, își dă seama de planurile pe care acesta le urmărește. Este un lucru elementar. În toate războaiele lumii a fost vreun conducător care a cunoscut planurile adversarului pentru că ar fi asistat la facerea lor? Nu! Le-a cunoscut perfect din mișcările adversarului său. Pentru ca poporul român să-și frângă orice putere de rezistență, jidanii vor aplica un plan unic și într-adevăr diabolic. 1.) Vor căuta să rupă legăturile sufletești ale neamului cu cerul și cu pământul. Pentru ruperea legăturilor cu cerul, vor întrebuința împrăștierea, pe scară întinsă, a teoriilor ateiste, pentru a face din poporul român, sau măcar numai din conducătorii lui, un popor despărțit de Dumnezeu; despărțit de Dumnezeu și de morții lui, pentru a-l omorî, nu cu sabia, ci tăindu-i rădăcinile de viață spirituală. Pentru ruperea legăturilor cu pământul, izvorul material de existență al unui neam, vor ataca naționalismul ca o idee învechită și tot ce se leagă de ideea de patrie și pământ, pentru ca să rupă firul iubirii care unește poporul român de brazda lui. 2.) Pentru ca acestea să reușească, vor căuta să pună mâna pe presă. 3.) Vor întrebuința orice prilej, pentru ca în tabăra poporului român să fie dezbinare, neînțelegeri și ceartă și, dacă e posibil, chiar îl vor împărți în mai multe tabere, care să se lupte între ele. 4.) Vor căuta să acapareze cât mai mult din mijloacele de existență ale românilor. 5.) Îi vor îndemna sistematic pe calea desfrâului, nimicindu-le familia și puterea morală. 6.) Îi vor otrăvi și ameți cu tot felul de băuturi și otrăvuri... Oricine va voi să omoare și să cucerească un neam va putea să o facă întrebuințând acest sistem: ruperea legăturilor lui cu cerul și cu pământul, introducerea certurilor și luptelor fratricide, introducerea imoralității și a desfrâului, constrângerea materială prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistență, otrăvire fizică, beție. Toate acestea nimicesc o nație mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane. (ro) |